În 1914, la Bucureşti, ia fiinţă teatrul Maria Filotti cu sediul în strada Sărindar. După al 2-lea Război Mondial, devine o instituţie de stat şi poartă, pe rând, numele Studioul Actorului de Film "Constantin Nottara" şi Teatrul Pentru Tineret şi Copii. În 1964, teatrul îşi primeşte actuala denumire, Teatrul Mic, pe parcurs schimbându-se şi denumirea străzii în Constantin Mille. Sediul teatrului a rămas, până azi, acelaşi.

Pe 12 aprilie 2009, la Teatrul Mic s-a pus în scenă piesa "Portretul Doamnei T.". Ocazia de a auzi de această piesă mi-a fost oferită de anunţurile difuzate pe ecranele din staţiile de metrou. Iniţial, ca mulţi alţii probabil, am presupus că piesa se referă la personajul romanului lui Camil Petrescu, roman ce, de altfel, mi-a fost alături în anii de liceu. Atunci m-a cuprins ideea de a vedea povestea acestui personaj prinzând viaţă pe scenă dintr-o nouă abordare, printr-o nouă manieră, dintr-un nou punct de vedere. Personajul mi-a plăcut, ideea mi-a plăcut... N-am mai stat pe gânduri, am intrat pe Google, am dat "search" la "Teatrul Mic", am intrat pe pagina teatrului, am aflat care e programul si adresa casei de bilete, am intrat pe Google Maps, am aflat unde se află strada Constantin Mille. A doua zi, am ajuns la adresa căutată, am aflat că acest Mille a fost ziarist, am cumpărat 2 bilete neavând habar despre ce era vorba de fapt în piesă, aşteptând să aflu în ce fel voi fi surprinsă. Urmează rezultatul.

PORTRETUL DOAMNEI T de Ana Maria Bamberger
Regia: Liana Ceterchi
Scenografia: Sanda Mitache
Distribuţia: Olga Tudorache, Lucian Nuţă

"Am fost întrebată dacă piesa ar conţine fragmente din viaţa Dnei. Tudorache, ceea ce nu e aşa, sau nu în mod direct. Eu am scris o ficţiune, şi episoadele povestite sunt aşa cum am simţit şi mi-am imaginat eu că ar fi putut să le trăiască un asemenea personaj. Cu atît mai interesant mi s-a părut faptul că Dna. Olga însăşi şi-a asumat acest text într-un mod cvasi-autobiografic, spunînd la un moment dat chiar: "Doamna T. sunt eu!", şi că mi-a povestit cum prieteni vechi de-ai dânsei au "recunoscut" anumite momente din viaţa dânsei şi chiar ea însăşi mi-a spus că sunt multe momente pe care chiar aşa le-a trăit."
Ana-Maria Bamberger

O încăpere simplă: căteva scaune, un fotoliu, o masă şi un birou. Aşa arată locuinţa Doamnei T. Aici urmează să aibă loc încântătorul schimb de replici între femeie şi un pictor.

Singurele elemente ce o răpesc pe Doamna T din solitudinea-i sunt o sticlă de whisky (băutură pe care nu o suportă din cauza mirosului de "pleoşniţă" pe care îl răspândeşte) şi un pachet de ţigări. În mod total plauzibil, scopul misteriosului pictor este de a picta portretul femeii. Relatările din trecut ale celor două personaje te trimit în inima trăirilor emoţionante şi marcante ale acestora. De remarcat este puternicul contrast între aparenta pasivitate a piesei şi dinamismul invocat de aceste povestiri, amplificat de talentul actoricesc al celor doi. La un moment dat uitasem că mă aflu într-o sală de teatru. Piesa m-a trimis, pe rând, la fereastra unei case aflate peste stradă de un teatru, privind intrarea actorilor; pe scena unui teatru, aplaudată de un public în extaz ale cărui ovaţii erau umbrite de indiferenţa dureroasă a unei singure persoane; la facultatea de medicină; într-o mansardă din Paris; într-o cameră de hotel de la mare repetând un rol; într-o cameră de hotel de la munte privind ninsoarea abundentă cu gândul că nu voi mai avea nici o şansă de a-l revedea. Actorii, în special doamna Olga Tudorache, au transformat, aşadar o piesă aparent banală, simplă, lipsită de mişcare scenică, într-o înlănţuire de trăiri spirituale, senzaţii contemplative, precum şi de replici si reacţii încărcate cu umor şi ironie. M-a impresionat măiestria pe care doamna Olga Tudorache a dovedit-o interpretând rolul într-o deplină armonie cu viziunea autoarei. Vă las pe voi să dezlegaţi misterul rolului pictorului în desfăşurarea acţiunii prin vizionarea acestei emoţionante piese de teatru pe care v-o recomand cu căldură.

Ioana Ţîştea